Cumpărături în beznă
Ieri, comercianții din piața Traian și-au întâmpinat clienții la lumina lumânării.
Peste 60 de comercianți din piața Traian au vândut, ieri, la lumina lumânării. Aceștia au fost lăsați fără energie electrică preț de câteva ore, astfel că mii de vasluieni au fost nevoiți să cumpere legume sau zarzavaturi mai mult pe ghicite. Furnizorul de energie electrică, EOn Moldova, a justificat întreruperea prin necesitatea racordării Pieței Traian la un nou post de transformare, odată cu modernizările pe care Primăria Vaslui le face la cea mai mare piață din municipiu.
“Nu a fost vorba de vreo avarie, ci de executarea unor lucrări programate de conectare a unor obiective, la solicitarea administrației pieței. În aceste condiții, nu ne facem răspunzători de faptul că acei comercianți din piață au vândut la lumina lumânării, mai ales că ei au fost anunțați încă din cursul zilei de miercuri de această întrerupere planificată a energiei electrice”, a declarat Sorin Munteanu, purtătorul de cuvânt al EOn Moldova Distribuție.
La rândul lor, autoritățile locale vasluiene susțin că toți comercianții din piață au primit înștiințare de oprire a iluminatului în subsolul halei.
“Comercianții știau foarte bine că va fi întrerupt curentul pentru câteva ore. Faptul că au vândut la lumina lumânării a fost strict problema lor”, a declarat Daniel Neacșu, viceprimar al municipiului Vaslui.
- 508 afişări
EUR 4.3467
USD 3.2988







Comentarii
AU DAT DE POMANA?
daca au aprins lumanari au dat si vreo ceva de pomana? :))) lipseste coliva...
Publică un comentariu nou