Skip to Content

Se achită ultimele facturi

Neculai Sorescu

Astăzi, conducerea Spitalului Județean de Urgență Vaslui decontează ultimele facturi restante către furnizori, în valoare de peste 365.000 de lei.

Spitalul Județean de Urgență Vaslui este pregătit să fie transferat către autoritățile județene, care au programat în cursul zilei de astăzi o ședință de îndată, având pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind preluarea de către Consiliul Județean a spitalului. Managerul interimar, Neculai Sorescu, promite că va ceda unitatea spitalicească fără datorii, primind sumele necesare pentru stingerea tuturor celor existente la 30 iunie 2010.
“Mai achităm facturi restante în valoare de peste 365.000 de lei. Așa că toate debitele existente la 30 iunie vor fi stinse și vom preda spitalul fără restanțe majore”, a spus Neculai Sorescu, managerul interimar al spitalului.
Unitatea va rămâne doar cu datoria în termen, în valoare de aproape 400.000 de lei, pentru care există alocările bugetare necesare.
“Deja am emis facturile către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, care le va achita în cursul lunii septembrie. Nu vor fi probleme în acest sens, fiindcă avem asigurată finanțarea necesară pentru a acoperi aceste cheltuieli”, a mai spus Sorescu.
Astăzi, consilierii județeni vor decide preluarea spitalului și va fi desemnată o comisie care să se ocupe de transferul unității.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Cuvintele filtrate vor fi inlocuite cu versiunea filtrata.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Image CAPTCHA
Introdu caracterele afisate in imagine.