Unde duce evaziunea fiscală: Fost polițist, condamnat
Florin Sadici, fost cadru al Inspectoratului de Poliție al Județului, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Vaslui la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru evaziune fiscală. Pe parcursul procesului, acesta s-a angajat să achite întreg prejudiciul datorat statului, lucru care nu s-a întâmplat până la pronunțarea sentinței.
Trimis în judecată în vara anului trecut, fostul angajat al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Florin Sadici, a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la trei ani de ani de închisoare, fiind găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În baza art. 81, alin. 1, din Codul Penal, judecătorii au dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, inculpatului stabilindu-i-se un termen de încercare de cinci ani.
Recunoscându-și în totalitate faptele, Florin Sadici a solicitat să fie judecat în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, beneficiind astfel de o reducere a limitelor pedepsei cu o treime. De asemenea, la începutul procesului, fostul polițist a cerut o amânare mai lungă a cauzei, pentru a achita prejudiciul creat statului, lucru care însă nu s-a întâmplat. Ulterior, prin intermediul avocatului, Sadici, invocând inadvertențe între suma cu care Fiscul s-a constituit parte civilă și prejudiciul reținut în actul de sesizare de către procurori, a invocat un nou termen pentru ca Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui să facă precizări instanței.
EUR 4.3625
USD 3.3651







Comentarii
Publică un comentariu nou