Autor: Mihai TUFA
Data: 2008-11-24
|
 Dănesti, o comună cu sase sate, răsfirate în 58 de kilometri pătrati, si cu 2.368 de locuitori, este una dintre localitătile sterse ale judetului când vine vorba de artă, cultură si traditii. Desi găzduieste muzeul memorial “Emil Racovită”, acesta nu este valorificat turistic. Mai mult, aici, parcă mai evident decât în alte locuri, se asteaptă salvarea de la sărăcie de undeva de sus, de afară, de la Dumnezeu. Chiar si primarul comunei, un apolitic declarat, stie că oamenii pe care îi reprezintă au sanse infime să vadă o îmbunătătire a nivelului de trai.
Dacă este ceva ce am învătat până acum în demersul pentru redescopeirea traditiilor si a mestesugurilor populare, este că spatiul cultural în satele din judetul Vaslui se conturează deloc omogen, ci mai degrabă punctual, acolo unde oamenii s-au îngrijit de spiritualitatea lor. Bunăoară, nu mi se pare deloc ciudat faptul că pe raza comunei Dănesti nu a supravietuit niciun mester popular, iar sărbătorile de iarnă suferă de o evidentă lipsă de consistentă. Trebuie să recunosc, alcătuirea acestui material, includerea pe harta RurALL a comunei Dănesti, a fost pentru mine o provocare, tocmai datorită sărăciei spirituale a locului. Să vedem însă ce a iesit.
Muzeul furat
Comuna are un singur mare patrimoniu recunoscut, muzeul memorial Emil Racovită. Întrebând în stânga si-n dreapta, am aflat că în comuna Dănesti nu voi găsi niciun mester popular, niciun muzicant, nimic, nimic, nimic. Asa că mare parte din timp mi-am petrecut-o vizitând muzeul memorial, unde am trăit stări ciudate de ciudă amestecată cu mânie.
Cine vrea să viziteze muzeul, trebuie să stie că e musai să fie însotit de ghid. Aflat în administrarea Consiliului Judetean Vaslui, muzeul este îngrijit de Viorica Dragomir, profesoară de biologie la scoala din satul Emil Racovită. În lipsa ei, sotul, care este medic veterinar, vă va însoti prin camerele muzeului.
Bineînteles, îmi explică înainte de a întreba legenda numelui anterior al satului. Înainte să se numească Emil Racovită, localitatea purta numele Surănesti. Aflu astfel că asupra originii denumirii satului părerile au fost împărtite. Privitor la originea numelui, Constantin Chirită nota în “Dictionarul geografic al judetului Vaslui” că “numirea satului este legendară. Se spune că într-o epocă îndepărtată pe locul acesta erau păduri seculare si când s-a pus în exploatare, la punctul ales de vamă, s-au construit mai multe suri pentru adăpostul oamenilor si al vitelor care transportau lemnele. Împrejurul surilor, raza locului mărindu-se în proportie cu tăierea pădurii si locul fiind foarte roditor pentru cultura cerealelor, au început a se aseza mai multi locuitori si mai cu seamă locuitori români de peste Prut, formând un mic sătuc numit La Suri si apoi prin derivatie Surănesti”. Această ipoteză a fost însă respinsă de Ion Tanoviceanu ca nefondată în cadrul unei comunicări pe care a făcut-o la Academia Română pe 10 ianuarie 1903, când a prezentat un act datat 11 februarie 1400, în care apărea numele satului Surănesti.
Ghidul ne vorbeste apoi despre Emil Racovită. Subtil, simt o mândrie normală din partea Vioricăi Dragomir, atunci când vorbeste despre marele savant, explorator, speolog si biolog român, considerat fondatorul biospeologiei. Emil Racovită este cel care a studiat în pionierat fauna din subteran - din pesteri si pânze freatice. A fost ales academician si chiar a detinut functia de presedinte al Academiei Române. Dar în acelasi timp, mândria o alternează cu o jenă, o părere de rău fată de felul în care arată muzeul. Ne poartă de la intrare, pe hol, ne prezintă arborele genealogic care atestă originea nobilă a lui Racovită, ne atrage atentia asupra jilturilor care si-au păstrat patina timpului, apoi intrăm în camerele muzeului după schema de vizitare. Nu trece mult si ghidul îsi dă seama că multe dintre informatiile pe care ni le oferă le cunoastem, astfel că ajungem să discutăm despre starea muzeului, despre istoria sa.
În timp ce ne aflam în dormitorul casei, ni se arată tablouri ale părintilor lui Emil Racovită.
Într-un colt, sprijinită de o masă, zace o coroană de la înmormântarea acelorasi părinti. Acesta ne este decorul în care discutăm despre momentul înfiintării muzeului, la 1959, despre munca titanică depusă pentru alcătuirea inventarului, întinsă pe mai bine de trei ani si despre oamenii fără minte care au năvălit în casa lui Racovită înaintea înfiintării muzeului. Atunci se crede că au dispărut multe obiecte de mobilier, veselă si chiar un pian. Furtul a fost reluat după 1989, când, profitând de debandada creată imediat după revolutie, alti oameni mândri de Emil Racovită au pătruns în muzeu si au sustras si alte obiecte de inventar. Asa se face că acum se cunoaste de la o postă că muzeul este sărac. Dar chiar si asa, se mai păstrează câteva volume care i-au apartinut lui Racovită. Este bine măcar că lucrurile care nu au putut fi furate nu au fost distruse. Mă refer aici la o superbă cadă din marmură din baia casei boieresti, ai cărei pereti, cât timp în casa boierească a functionat scoala din sat, a găzduit calculele după tabla înmultirii.
Si totusi, cine a fost Emil Racovită?
S-a născut la Iasi, dar si-a petrecut copilăria la Surănesti. Educatia este una aleasă, avându-l ca învătător pe Ion Creangă, iar mai târziu, ca initiator în stiintă, pe Grigore Cobălcescu - cel care a pus bazele studiului geologiei în România. Urmând dorinta tatălui său, studiază la Facultatea de Drept din Paris, dar audiază concomitent si cursurile Scolii de antropologie, iar după ce obtine cu succes licenta în drept, se înscrie la Facultatea de Stiinte a Universitătii Sorbona. După absolvire, începând cu 1891, lucrează la laboratoarele Arago în cadrul statiunii biologice marine de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m, cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viata subacvatică. Teza de doctorat si-o prezintă în 1896, iar la vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societătii zoologice din Franta. În 1897, este recomandat să participe ca naturalist al Expeditiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. Această expeditie, care porneste din Anvers la 10 august 1897, avea un caracter international, la ea participând si norvegianul Roald Amundsen, ca ofiter secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski si geologul Henryk Arctowski.
Cu prilejul escalelor făcute în Chile si pe tărmurile strâmtorii Magellan, Racovită efectuează cercetări complexe si asupra florei si faunei. În apropierea Tării Palmer din Antarctica, expeditionarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei “Belgica” si câteva insule (una numită de Racovită insula Cobălcescu, drept multumire distinsului profesor). Materialul stiintific adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contributie stiintifică mai mare decât a tuturor expeditiilor antarctice anterioare luate la un loc.
Savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vietii balenelor, pinguinilor si altor păsări antarctice, care i-a adus o reputatie bine meritată. Cele 1.300 de exemplare din flora si fauna regiunilor cercetate au fost studiate de numerosi cercetători, care au descris sute de forme necunoscute până atunci în lumea vegetală si animală. La întoarcere, Racovită a publicat o lucrare importantă despre cetacee.
În 1900, devine director adjunct al Laboratorului Oceanologic “Arago”, din Banyuls-sur-Mer. Această functie îi prilejuieste vizita la pestera Cueva del Drach, din Mallorca, în 1904. Acolo descoperă noi specii de crustacee, iar domeniul începe să-l fascineze, drept pentru care renuntă la oceanografie si se dedică cercetării ecosistemelor subterane. Asa se face că, în 1907, apare sub semnătura sa “Essai sur les problemes biospeologiques”,
prima lucrare importantă dedicată biospeologiei din lume. În 1920, sub directa sa coordonare, ia fiintă la Cluj primul Institut Speologic din lume.
Un alt om de seamă este Grigore T. Popa. Dacă Emil Racovită doar si-a petrecut copilăria în satul care acum îi poartă numele, Grigore T. Popa chiar s-a născut în Surănesti, la 1 mai 1892. A fost elev al Liceului National din Iasi în perioada 1903 - 1911, iar apoi a urmat Facultatea de Medicină din Iasi, de unde a plecat la specializări în Chicago (cu bursă Rockefeller) si Londra. Deja remarcat de comunitatea stiintifică, Grigore T. Popa revine însă în tară, unde devine titular al Catedrei de Anatomie si Embriologie la Institutul de Anatomie al Facultătii de Medicină Iasi. A lucrat în Iasi până în 1942, când s-a transferat la Bucuresti. Valoarea descoperirilor sale din domeniul relatiilor nuroendocrine i-a asigurat o recunoastere mondială.
Grigore T. Popa este cel care l-a sfătuit pe George Emil Palade să studieze în Anglia sau America. În 1936, împreună cu Mihail Sadoveanu si George Topârceanu, a fondat revista “Însemnări iesene”, publicatie de prestigiu în cultura românească. Numele său rămâne însă vesnic legat de medicină, iar Universitatea de Medicină si Farmacie din Iasi îi poartă numele.
Un primar independent
Pentru că tot suntem în campanie electorală, am găsit de cuviintă că discutia cu un primar independent este numai bună. Oportun, am mers la primăria din Dănesti, unde l-am găsit pe Rene Pester. Vorbim despre sărbători si nu stiu de ce îmi spune despre balul tractoristilor care se organiza cândva: “Apoi a fost revolutia, si-au luat oamenii pământurile si nu s-au mai gândit la viata culturală, s-au gândit numai la profit. Profit din agricultură oamenii nu au făcut, noroc de subventii”.
Venit în Dănesti la 18 ani, în 1984, Rene Pester a fost în timp sef de fermă, presedinte de CAP, după care, ca să îl parafrazez, “a dat demisie”. “A stat” apoi până în 2000, când a fost numit viceprimar. În 2002, iar “a dat demisie”, pentru că făcea si munca altora. Până în 2008, în vară, a fost referent agricol. Spune că oamenii din comună l-au determinat să candideze. Este unul dintre putinii primari din judet care nu are culoare politică. Imediat începe să vorbească despre modul în care sunt alocati banii de la judet. Primarul independent are ideile lui: “Dacă nu ar fi fost Uniunea Europeană, eu nu mai făceam nimic în comună? Nu mai fac drumuri si aductiune cu apă dacă nu-mi dă Uniunea Europeană bani? Fiecare primar trebuie să se gândească foarte bine că sunt resurse, cu putinul pe care îl avem. Noi am ajuns să întindem mâna. Oamenii nostri de ce nu lucrează? Nu mă interesează ce face vecinul din cealaltă comună”. Imediat, ca si primarul din Bogdănesti, face referire la proasta noastră inspiratie (a moldovenilor) de a ne interesa de soarta caprei vecinului.
Rene Pester crede că oamenii au făcut abstractie de partidele cu care s-a bătut în comună pentru că oamenii stiu că un primar trebuie să fie responsabil si să se îngrijească de toată comunitatea pe care o reprezintă: “Asa cum plăteste cel din Emil Racovită taxe si impozite, unde sunt 200 de case, asa plăteste si cel din Rîscani, unde sunt 30 de case. Sau altfel: în Dănesti, un copil face până la scoală cinci minute. Din Rîscani, cei de V - VIII se trezesc la cinci dimineata ca să ajungă la scoală la ora opt”. Rene Pester continuă discutia, vorbind despre educatia primarilor: “Dacă nu ai putină carte, nu mai candida ca primar. Nu mai merge cu omul gospodar. Omul acela gospodar e primar bun pentru că are o echipă profesionistă. Dar acel primar trebuie să lucreze cu un calculator, să intre pe internet, să vorbească...”.
Rene Pester a ajuns în Dănesti atunci când tatăl său, care era miner, a iesit la pensie. A simtit o diferentă imensă între oamenii de acolo si cei de aici, iar diferenta o traduce simplu: “Educatia! Cum ai trecut muntii, se schimbă totul. La fel, cum ai trecut de Pascani. Comparând modul de viată, sunt diferente mari. În Moldova se vorbeste mult si degeaba, oamenii sunt ranchiunosi, chiar dacă sunt primitori cu oaspetii, după cum se stie. Dar nu m-am simtit niciodată privit ca un venetic. Dacă stii să pui suflet în ceea ce faci, oamenii nu tin cont că esti venit din altă zonă a tării. Important este să stii să te apropii de oameni, să fii lângă ei si să îi reprezinti. Trebuie să capeti încredere”.
Spre final, vorbesc cu primarul despre obiceiuri si traditii, mai exact despre lipsa lor. Fac o comparatie brutală cu ce se întâmplă în Pădureni sau Miclesti, iar Rene Pester îmi răspunde astfel: “Eu trebuie să-mi pun la punct infrastructura. Eu nici fondul funciar nu îl am pus la punct. Dacă mă apuc acum de cultură, pierd la infrastructură. Ca să angajez un director de cămin cultural, trebuie să găsesc un om competent, pe care nu am de unde să-l iau. Nu găsesc în comună omul care să facă asa ceva. Noi nici nu avem o zi a comunei. Comemorăm doar ziua lui Emil Racovită, la 15 noiembrie si cam atât”.
Oameni si perceptii
În Botoaia si în Bereasa există două biserici de lemn. Practic, acum, doar una, căci cea din Botoaia a fost pur si simplu învelită cu un strat de ciment. Pe unul dintre cei care au lucrat la măreata lucrare l-am întâlnit chiar în Botoaia, si mi-a spus singur, mândru, că a lucrat si el la biserică. Ce puteam
să-i mai spun, din moment ce, două minute mai târziu, mi-a zis că nu are curent electric acasă. Alta este grija lui, sărăcia lui, nevoia lui, nu frumusetea
unei biserici vechi. În Bereasa în schimb, se mai păstrează încă una dintre putinele biserici de lemn din judet care nu au brâu de ciment de jur împrejur. Pe clopotul mic din turnul subred de la intrare încă se mai poate distinge o datare în basorelief: 1809. La întoarcerea spre drumul national, trecând prin Botoaia, am văzut cum pe usa ruptă a clădirii părăginite care era destinată cândva unui cămin cultural stătea scris “Vrem cămin”. Deci
totusi cineva nu este întru totul plictisit.
Următoarea oprire: Vutcani.
|
1. fara cuvinte
2008-11-25 14:11:47 De: harpagon
Ducandu-ma cu socrul meu la moara la Danesti am avut prilejul sa cunosc zona si oamenii locului. Cum urci coasta la Rascani sau la Bereasa orizontul se da la o parte si lasa privitorul sa se desfete cu o imagine panoramica spre cele puncte cardinale. Si asta-i tot. Voiam sa fiu caustic, poate rautacios cu tine, dar, constat cu regret ca ai dreptate. Saracimea, putinatatea culturala a unor comunitati din judet, sau din contra existenta unor oaze de cultura, si ma refer cu precadere la mediul rural, se datoreaza oamenilor locului in primul rand si-n al doilea rand celor cu rol in iluminarea primilor. Daca n-au fost navetisti sau suplinitori, daca au avut si har au conservat bine traditiile si cultura locului, a ramas ceva care sa dainuie.Daca nu, constatam ca nu exista si trebuie sa avem intelepciunea de a accepta ca inca nu-i tarziu. Drum bun calatorule si vezi ca de la Vutcani poti ajunge lesne in comuna Basasti (???) iar la drumul national poti ajunge si prin Banca
|
|
|
|
 
|
