Autor: Paul ZAHARIUC Data:  2009-02-10
|
Asa cum vă promiteam de ieri, odată cu reaparitia cvasi-oficiosului ziar personal al lui Vladimir Voronin, Moldova
Suverană, am încercat să înhat câteva subiecte grase, dar am fost nevoit să constat că bisnitarii politici de la Chisinău au lăsat-o olecută mai moale. Oricum, ceva-ceva tot am găsit, asa că-i cazul să-i dau drumu’. Editorialul intitulat “Ati pus cătuse soarelui! Scrisoare deschisă bărbăteste d-lui academician Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova” a fost semnat de “amenintatu’ cu moartea” Mihai Contiu, care a comis iarăsi o porcăreală lingvistică. Păi, cum vine asta? Mihai Cimpoi trebuie să se ferească s-o citească… femeieste?! Măi, dragă: încurcată-i limba asta “moldovenească” folosită de lătrăul Contiu!
Ia să vedem ce-a “cujetat” loaza cu pălărie de paie, plete dalbe si mustată “în furculită”: “Cred că sunteti de acord cu mine că, la ora actuală, este nevoie, mai mult decât orice, de ONESTITATE ca să putem vorbi de o purificare a clasei politice din R. Moldova, dar, în egală măsură, sunt convins că tot cu aceeasi ONESTITATE trebuie să-i tratăm si pe oamenii simpli cărora le cerem voturile”. Ia uite, frate, ce ton grav si blând a adoptat golanul! Mai că-ti vine să-l crezi!
Dar, să vedeti ce “strâmbe” slobozeste mai departe împăiatu’ si ipocritu’, încercând să bage zâzanie între intelectualii basarabeni: “La nivelul anumitor structuri este cunoscută revolta mea si a unor «fosti coleg» atunci când printre beneficiarii distinctiei «Steaua României» dumneavoastră nu figurati”. Pe unde o fi publicat musca de bălegar Contiu “revolta” sa, că numai de înjurături scabroase la adresa României si “vândutilor” acesteia se tine, făcându-si din asta o ocupatie bine remunerată, bănuiesc, si pe placul imensei vanităti a lu’ Voronin, stăpânul absolut al Basarabiei timp de 8 (opt) ani!
Bineînteles că vulpea stalinistă dă si câteva exemple de scriitori decorati cu “Steaua României”, asta ca să-i facă “sâc!” (oare?) distinsului Mihai Cimpoi: “Val si Valentina Butnaru, sot si sotie, au fost distinsi, inclusiv colegul subaltern al lui Val de la ziarul său, Nicolae Negru”. Promit că voi urmări îndeaproape reactia lui Mihai Cimpoi cu privire la asemenea baliverne.
Mai departe, debarasorul closetului personal al lui Voronin îsi dezvăluie si fosta ocupatie, asta ca să stim si noi cu cine avem de-a face: “Ca fost AGENT SECRET (spion - n.n. si subl.ns.), neinteresat vreodată, la modul serios, de dumneavoastră în calitate de «subiect», fără să stiti, v-am creat o imagine care v-a adus doar beneficii”. Piei, drace! Tov. Voronin, te rog să-i bagi urgent o sârmă groasă de doi toli jumate în nas hârtogarului tău pentru că ti-a deconspirat securitatea!
Mai departe, vagabondul betiv Contiu specifică faptul că înscrierea ‘mnealui pe lista autorilor morali ai mortii lui Vieru a avut ecou si în România, asa că trag si eu o concluzie, si anume că Securitatea stalinistă voroniană citeste si presa de la noi, prin urmare, de ce nu, si ziarul Obiectiv de Vaslui, unde semnatarul acestor rânduri publică aproape zilnic citate din gândirea bovino-porcină a jurnalistilor cu stele de ofiteri pe umeri, asa că adio excursii în Basarabia din parte-mi!
La rubrica “Economic” a aceleiasi fituici, Vlad Loghin anuntă triumfalist “cresterea exporturilor Rep. Moldova cu 19 procente”. Aici, se impune un scurt comentariu, dar si o apreciere în ceea ce-l priveste pe lăudărosul cu stea rosie pe fruntea bostanului gol al ‘mnealui. Anul trecut, pare-mi-se, Voronin anunta suplimentarea trupelor moldovenesti din Irak cu 50%, adică de la 20 la 30 de militari... Ha, ha, ha! Asa si cu exporturile! V-ati prins? O laudă-n plus egal câteva voturi din partea populatiei coplesite de atâtea “succesuri” comuniste!
Că Moldova Suverană este un fel de Pravda sovietică sau Scânteia ceausistă se demonstrează si prin decretele lui Voronin publicate la loc de cinste, dar si prin telegrama de felicitare a acestuia transmisă “pretinilor” din… Noua Zeelandă, cu ocazia zilei nationale. Oare au habar ăia cam pe unde e rătăcită pe hartă republica Moldova?!
“Iurie Rosca se face vinovat de profanare, speculă cu numele lui Dumnezeu si sacrilegiu!”
În Jurnal de Chisinău, ziaristul Pavel Păduraru îl califică pe Iurie Rosca, vizavi de niste mormăieli îndrugate la sprit de către acesta, în care l-a amestecat pe Isus Hristos cu coruptii din Basarabia, într-un mod foarte putin măgulitor, citând spusele preotului Pavel Borsevschi: “Iurie Rosca se face vinovat de profanare, speculă cu numele lui Dumnezeu si sacrilegiu!”
Ca să stie toată lumea, acest I. Rosca este un fel de stânga-dreapta al politichiei basarabene, fiind acuzat de către opozitia democrată de fariseism si demagogie. Tot acest individ este proprietarul agentiei de stiri Flux, precum si al ziarului cu acelasi nume.
În săptămânalul unionist Timpul, al Forumului Democrat al Românilor din Moldova, Andrei Vartic semnează un interesant comentariu politic sub titlul “Patriotismul incompetent”. Autorul taie drastic din motul si elanul opozitiei, scriind următoarele: “În afara criticilor dure la adresa comunistilor si a aliatilor lor, care sunt programele socio-economice reformatoare ale acestor partide capabile să genereze în următorii patru ani un miracol economic în RM?” Nu trebuie să uităm că asa a cîstigat si Conventia Democratică alegerile generale din România anului 1996, după care s-a împotmolit grav în problemele economice.
În aceeasi publicatie, Igor Munteanu ridică o problemă pe care puterea comunistă de la Chisinău a “ignorat-o” în Codul Electoral, si anume participarea lui Voronin la alegeri (primul pe lista partidului comunistilor, ca si păduchele din fruntea pupincuristului Contiu!) si statutul său de presedinte. Iată-i opinia: “În momentul în care seful statului participă în campania electorală, el va promova ideologia partidului pe care îl reprezintă, iar acest lucru contravine Codului Electoral”. Bineînteles că asa este, subscriu eu.
O cu totul altă opiniune are buldogul rosu Vladimir Turcan, general în rezervă, mâna dreaptă a lu’ Voronin si foarte posibil prezident, care a grăit cam asa: “Actiunile sefului statului vor fi în concordantă cu etica electorală si vor corespunde prevederilor Codului Electoral” si continuă pentru linistea pensionarilor si somerilor loco: “Dumnealui nu poate lăsa treburile statului în mâna altcuiva, din moment ce acestea i-au fost încredintate odată cu învestirea în functie”. Haoleu, ce-nseamnă marea mizerie comunistă “curat” constitutională! Oare românii basarabeni l-au citit pe Caragiale?
Pe mâine, la bună revedere!
|
1. trist 2009-02-13 14:02:22 De: petru
Un material mai nedocumentat ca asta cred ca n-am citit demult. Se vede ca autorul l-a scris din relatarile altora, fara sa cieasca ziarele la care face referite. Mai intai, paduraru nu scrie la Jurnal, dar la Timpul, Apoi, in textul despre Rosca nu se spune ca el ar fi spus ceva LA SPIRT si altele, care sunt inventii ale autorului, care vrea sa socheze, probabil... Nici Timpul nu e al Forumului Democrat. etc.
|
|
|
|

 
 
 
 
 
 
 

|